Alex Stanciu

Alex STANCIU logo white shadow
TOP 10 Sfaturi de nutriție pentru femei

TOP 10 Sfaturi de nutriție pentru femei

Cuvântul „femeie” trebuie, cu orice chip, respectat, pentru că, acest cuvânt înseamnă „împărăteasă, dăruitoare” care întotdeauna își pune dorințele ei după dorințele celor dragi. Acest lucru poate duce de cele mai multe ori la epuizare energetică, diminuarea vitalității și perturbarea sănătății.

În această Zi a Femeii, vă dorim să vă relaxați și să faceți o pauză, să petreceți mai mult timp pentru a vă concentra asupra sănătății și nu doar azi, ci în fiecare zi. Vă oferim câteva sfaturi ușor de urmărit, care vă vor ajuta să vă mențineți sănătatea în parametri optimi.

Iată câteva sfaturi despre sănătate și nutriție pe care fiecare femeie trebuie să le urmeze

1. Nu eliminați din alimentație nici un macronutrient

Dacă sunteți la dietă și vă gândiți să eliminați fie carbohidrații fie grăsimile, noi vă sfatuim să nu o faceți pentru a nu creea un dezechlibru nutrițional. În schimb includeți în alimentația dvs. fructe proaspete, legume, fructe de mare, pește, leguminoase și alte alimente super nutritive care să vă ajute să vă echilibrați și optimizați sănătatea.

2. Consumați mai multă apă

Apa este soluția pentru toate problemele dvs. de sănătate. Ajută la eliminarea toxinelor produse în organism din cauza obiceiurilor alimentare greșite, a stilului de viață sedentar și aerului poluat. Cantitatea optimă de apă care este indicată să o consumați este de 1/2 din greutatea corporală în litri. Asta înseamnă că dacă aveți o greutate de 60 de kg ar trebui să consumați 3 litri de apă. Pentru a crește puterea terapeutică a apei putem adauga suc de lămâie într-un litru de apă.

Apa face minuni atunci când este consumată la timpul potrivit și în cantitatea potrivită. Doamna din imaginea de mai jos a optimizat consumul de apă pentru o perioadă de 30 de zile obținând beneficii anti-aging vizibile.

3. Începeți ziua cu un mic dejun sănătos și detoxifiant

Cheia pentru a elimina grăsimea în exces se rezumă la cele mai importante două mese ale zilei, micul dejun și cina. Dacă consumăm la aceste 2 mese, alimentele potrivite, rezultatele pentru o sănătate optimă și o siluetă de invidiat, nu vor întârzia să apară. Micul dejun ar trebui să includă fructe, cereale, miere, polen crud, iar la cină proteine și fibre precum peștele și legumele fără amidon.

4. Nu țineți diete drastice

Nu forțați organismul prin diete drastice de înfometare sau hiperproteice, pentru că pe termen lung nu fucționează și vă pot crea un dezechlibru intern devastator. În schimb vă recomandăm echilibrul, mâncatul la ore fixe, hrană crudă în proporție de 50% la fiecare masă, exerciții fizice și bineînteles somnul de calitate și frumusețe care începe cu ora 22.

5. Hrăniți pielea cu ingrediente sănătoase și naturale

Pielea este cel mai mare organ al corpului, respiră iar condiții de sănătate optimă, se regenereaza la fiecare 27 de zile. Această regenerare nu se produce eficient dacă din alimentația dvs. lipsesc antioxidanți, minerale și vitamine cheie. Frumusețea vine din interior atât la propriu cât și la figurat. Intern vă recomandăm consumul de sucuri naturale cu presare la rece de legume și fructe, iar extern masajul cu ulei de cocos presat la rece.

6. 30 de minute de antrenament pe zi sunt suficiente

Nu este doar alimentația care va asigura un corp sănătos, dar și o activitate fizică optimă. Nu este necesar să petreceți două ore la sala de fitness, doar 30 de minute de sport pe zi vă vor aduce multe beneficii pentru sănătate iar ca tip de fitness puteți opta pentru cardio, yoga, pilates, HIT, antrenament cu greutăți.

7. La fiecare șase luni mergeți la un control

Pentru că aveți grijă de ceilalți în familie, vă neglijați problemele minime de sănătate. Vă recomandăm să mergeți macar o dată la 6 luni la un control nutrițional și postural pentru a vă îmbunătății calitatea vieții dvs.

8. Nu uitați să vă răsfățați

Să vă păstrați sănătoase, aveți nevoie și de răsfăț, iar asta înseamnă ca macar o dată pe lună să mergeți la masaj și la alte tipuri de tratamente de înfrumusețare. Răsfățați-vă din când în când și cu alimentele preferate pentru că fericirea este o parte a sănătății.

9. Eliminați stresul

Dimineața și seara, timp de 15 minute meditați cultivând ganduri și sentimente bune cu frecvență înaltă. Seara eliberați mintea de grijile din timpul zilei iar dimineața încarcați-vă cu energie vitală respirând abdominal și cultivând sentimentele de pace si iubire. Includeți în alimentația dvs. alimente colorate în culori vii bogate în vitamina C și magneziu, pentru a vă îmbunătăți starea de spirit.

10. Evitați fumatul și alcoolul

În timp ce băuturile ocazionale sunt acceptate, consumul zilnic de tutun si alcool este extrem de periculos. Aceste obiceiuri nocive scurtează durata de viață și te fac să arăți mult mai în vârstă.

Urmați aceste sfaturi de bază privind sănătatea și nutriția pentru a duce o viață pozitivă, potrivită și durabilă!

Dragi femei, Alex Stanciu și Decathlon Romania vă urează La Mulți Ani! O zi fericită a femeii internaționale 2019!